CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIUDĂȚÉNIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, curiozitate, d****e, d********e, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. v. extravaganță. 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciudățénie s. f. (sil. -ni-e), art. ciudățénia (sil. -ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭudățénie f. Capriciŭ, extravaganță, bizarerie. – Rar cĭudăție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIUDĂȚÉNIE ~i f. 1) Comportament ciudat. 2) Caracter ciudat; bizarerie. Multe ~i a mai văzut! [Sil. -ni-e] /ciudat + suf. ~enie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink