Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
cĭupésc v. tr. (sîrb. čupati, a zmulge [!], a jumuli, de unde vine și ung. csipni, a cĭupi; alb. čupit, a cĭupi, kĭuka, semne de vărsat, cĭupiturĭ; bg. čupĭy, a sfărăma [!]. V. cĭoc. Cp. și cu germ. zupfen, a scărmăna). Apuc pe cineva cu vîrfu a doŭă degete ca să glumesc orĭ ca să-l pișc (producîndu-ĭ durere). Apuc cu cĭocu: cloșca m´a cĭupit. Pișc, împung, înțep (vorbind de insecte): m´a cĭupit un purice. Fig. Ĭaŭ (mănînc) puțin din mîncare, cĭugulesc. Fur cîte puțin, pișc: servitoru cĭupea din tîrguĭelĭ. – La Olt. cĭup: s´o cĭupă (Ĭov. 129). V. șupesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești