DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext. lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEȘERTĂCIÚNE s. 1. v. inutilitate. 2. inutilitate, nimic, nimicnicie, zădărnicie, (înv.) mișelie, nimicie. (Psalmistul afirmă că totul e ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
deșertăciúne s. f. (sil. -ciu-), g.-d. art. deșertăciúnii; pl. deșertăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEȘERTĂCIÚNE ~i f. 1) Lipsă de valoare sau de importanță; nimicnicie. 2) Lucru fără rost; nimicnicie; zădărnicie. 3) Ambiție deșartă. [Art. deșertăciunea; G.-D. deșertăciunei; Sil. -ciu-ne] /deșert + suf. ~ăciune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink