DÉLNIȚĂ, delnițe, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie. 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Parte dintr-o anumită subîmpărțire structurală a pământului satului. Patru delnițe de fânaț. 3. (Înv. și reg.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor; p. ext. moșie, proprietate. – Cf. ucr. dil'nyc'a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÉLNIȚĂ s. (IST.) jirebie, sesie. (Forma de proprietate numită ~ era cunoscută în Moldova sub numele de jirebie și în Transilvania sub numele de sesie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
délniță s. f., g.-d. art. délniței; pl. délnițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink