Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DEPĂNÁT1, depănáturi, s. n. Faptul de a depăna; depănare. – V. depăna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEPĂNÁT2, -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strâns în scul, în ghem sau pe mosor. – V. depăna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
depănát s. n., pl. depănáturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: dépăn] – Lat. *depanare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEPĂNÁ dépăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz. : ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEPĂNÁ pers. 3 se deápănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEPĂNÁ vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A depăna ≠ a desfășura
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
depăná (deápăn, depănát), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
depăná vb., ind. prez. 1 sg. deápăn/dépăn, 2 sg. dépeni, 3 sg. deápănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dépene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink