Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
despicá (despíc, despicát), vb. – 1. A tăia lemnul în sens longitudinal. – 2. A tăia, a trece prin, a străpunge. – 3. (Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pîntecele” se ajunge cu ușurință la „a despica” în general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea și Scriban pleacă de la spicum. – Der. despicătură, s. f. (înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; așchie).
Sursa: Dicționarul etimologic român