DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale. – Dința + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
dințătúră s. f., g.-d. art. dințătúrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink