DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DINȚÁR, dințáre, s.n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care oprește pătrunderea corpurilor aduse de apă.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane | Permalink
DINȚÁR s. v. călcător, ceapraz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dințár (unealtă) s. n., pl. dințáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DINȚÁR ~e n. 1) Instrument pentru reglarea dinților unui ferăstrău. 2) Grătar așezat în fața scocului morii care oprește pătrunderea murdăriei ce vine pe apă. /dinte + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink