DIONISIÁC, -Ă, dionisiaci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Sărbătorile (sau serbările) dionisiace (și substantivat, f. pl.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea zeului Dionysos. 2. (În artă și cultură) Care are o atitudine de extaz, de zbucium, plină de pasiuni. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIONISIÁC, -Ă adj. 1. Referitor la Dionysos; zbuciumat, plin de fervoare; bahic. 2. (Fil. op. apolinic) Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă, exprimând impulsurile iraționale ale vieții; extatic, pasionat, zbuciumat. [Pron. di-o-ni-si-ac. / < fr. dionysiaque, cf. lat. dionysiacus, gr. dionysiakos < Dionysos – zeul vinului la vechii greci].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DIONISIÁC, -Ă adj. 1. referitor la Dionysos; extatic, pasionat, plin de fervoare; dionisian. ♦ serbări ĕ = dionisii. 2. (la Nietzsche) care desemnează predominanța impulsivă a pasiunilor, a simțurilor dezlănțuite, beția extatică. (< fr. dionysiaque, lat. dionysiacus, gr. dionysiakos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DIONISIÁC adj. bahic. (Serbările ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dionisiác adj. m. (sil. di-o-, -si-ac), pl. dionisiáci; f. sg. dionisiácă, pl. dionisiáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIONISIÁC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Dionisos (Bachus), zeul vinului și al viței de vie; propriu lui Dionisos; bahic. 2) Care este propriu inspirației, entuziasmului; care exprimă stări pasionale, zbucium sufletesc etc. Artă ~că. [Sil. -si-ac] /<fr. dionisiaque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DIONISIÁCE f. pl. (în Grecia antică) Serbări organizate în cinstea zeului Dionisos. [Sil. di-o-ni-si-a-] /<fr. dionisiaque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DIONISIACE s.f.pl. Dionisii. [Cf. fr. dionysiaque].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink