DIVÍN, -Ă, divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIVÍN, -Ă adj. 1. Dumnezeiesc; de zeu, de la zei. ♦ Făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (Fig.) Minunat, splendid, încântător. [Cf. lat. divinus, fr. divin, it. divino].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DIVÍN, -Ă adj. 1. dumnezeiesc; de la zei. ◊ făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (fig.) minunat, splendid, încântător. (< fr. divin, lat. divinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DIVÍN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sfânt, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. v. providențial. 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. v. sfânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DIVÍN adj., adv. v. minunat, splendid, superb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Divin ≠ profan
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
divín adj. m., pl. divíni; f. sg. divínă, pl. divíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIVÍN ~ă (~i, ~e) 1) (în concepțiile reli-gioase) Care se consideră că provine de la Dumnezeu sau de la zei; din cer; dumnezeiesc; ceresc. Dar ~. 2) Care este caracteristic pentru Dumnezeu și zeități; dumnezeiesc. Putere ~ă. Har ~. 3) Care este menit să-l slăvească pe Dumnezeu. Serviciu ~. Carte ~ă. 4) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. Frumusețe ~ă. Melodie ~ă. /<fr. divin, lat. divinus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink