DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DUÁL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
duál s. n., pl. duále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink