ECHINĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ECHÍNĂ s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, așezată imediat sub abacă. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ECHÍNĂ s. f. 1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric. 3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. (< fr. échine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ECHIN- v. echino-.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink