EXCELÉNȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXCELÉNȚĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXCELÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
excelénță s. f., g.-d. art. excelénței; pl. excelénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Excelénță (termen de adresare) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EXCELÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în țările apusene) Titlu onorific, folosit și ca termen de reverență, acordat ambasadorilor, miniștrilor și demnitarilor bisericești. ◊ Prin ~ în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenței] /<fr. excellence, lat. excellentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Excelénța sa (voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Excelénței sále (voástre)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink