A vedea (totul) în negru = a fi pesimist
Expresii similare:
- (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic
- (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc
- A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios
- A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie
- A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina
- A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape
- A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea
- A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială
- A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie
- A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea
- A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit
- A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva
- A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva)
- A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva
- A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata