A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav
Expresii similare:
- (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire
- (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută
- A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar
- A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția
- A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla
- A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave)
- A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator
- A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent
- A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar
- A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret
- A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare
- A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură
- A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă
- A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost
- A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea