Cu neadormire = a) atent, cu grijă; b) neîncetat, continuu
Expresii similare:
- (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva)
- (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenție după o lungă uitare
- A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent
- A avea ochii deschiși = a privi cu multă atenție; a fi vigilent
- A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu
- A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face o gafă
- A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție
- A fi cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, a proceda cu multă atenție, a se păzi bine
- A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent
- A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grijă; b) a certa pe cineva, a-i face reproșuri
- A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție
- A nu vedea de nas = a fi neatent
- A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu
- A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere
- A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede