FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FLUORESCÉNȚĂ s.f. Transformarea luminii în radiații luminoase sau ultraviolete sub influența anumitor substanțe. [Pron. flu-o-res-cen-. / < fr. fluorescence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FLUORESCÉNȚĂ s. f. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice. (< fr. fluorescence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
fluorescénță s. f. (sil. flu-o-), g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLUORESCÉNȚĂ ~e f. fiz. Însușire a unor substanțe de a emite lumină sub acțiunea unor surse exterioare de energie (radiații luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink