FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FLÍNTĂ s. sâneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLÍNTĂ s. v. pușcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
flíntă (flínte), s. f. – Pușcă, sîneață. Germ. Flinte (Cihac, II, 110; Gáldi, Dict., 176), prin intermediul mag., pol., cr. flinta.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
flíntă s. f., pl. flínte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FLÍNTĂ ~e f. Pușcă primitivă cu cremene și cu fitil. /<germ. Flinte, ung. flinta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink