Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
foc (fócuri), s. n.1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist.Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)