Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări
FRÂNTÚRÄ‚, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obÈ›ine frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ PorÈ›iune dintr-un întreg; fracÈ›iune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FRÂNTÚRĂ s. 1. v. bucată. 2. v. fragment.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FRÂNTÚRĂ s. v. blenoragie, fractură, gaură, gonoree, ruptură, spărtură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
frântúră s. f., g.-d. art. frântúrii; pl. frântúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FRÂNTÚRÄ‚ ~i f. 1) Parte desprinsă în urma frângerii unui obiect. ◊ ~ de limbă a) vorbire confuză, greu de înÈ›eles; b) enunÈ› conÈ›inând cuvinte greu de rostit. 2) Bucată dintr-un întreg; fragment. ~ de cântec. 3) pop. Fractură a unui os. /<lat. franctura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink