FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink