GARNITÚRĂ, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salată etc., care se servește la friptură. 2. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care completează, întăresc sau protejează o piesă, micșorându-i uzura; piesă care asigură îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de același gen care împreună formează un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de același fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de același gen ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de litere și de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucătorilor care alcătuiesc o echipă sportivă; formație. – Din fr. garniture.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GARNITÚRĂ s.f. 1. Accesoriu care servește la împodobirea sau la completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. Adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. Piesă sau ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesă cu care se etanșează două elemente prin care circulă un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemănătoare care formează un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de același gen, folosite într-un atelier, într-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ Garnitură de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva și vagoanele unui tren. [< fr. garniture].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
GARNITÚRĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoabă, ornament. 2. adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură. 3. element plastic de etanșare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formează un asortiment complet. ◊ totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini. ◊ echipă (completă). ♦ ~ de tren = ansamblu format din locomotivă și vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
GARNITÚRĂ s. set, (rar) sortiment. (O ~ completă de cuțite.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
garnitúră s. f., g.-d. art. garnitúrii; pl. garnitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GARNITÚRĂ ~i f. 1) Accesoriu folosit drept completare sau ornament al unui obiect. 2) Adaos, de obicei, de legume sau paste făinoase preparate, care se servește cu mâncăruri, în special, din carne. 3) Piesă demontabilă care protejează sau fixează altă piesă. ~ de frână. 4) Placă elastică care se fixează între două piese rigide pentru a le etanșa. ~ de robinet. ~ de piele. 5) Grup de obiecte asortate, care alcătuiesc un ansamblu; totalitate de obiecte de același gen cu destinație specială; complet. ~ de autovehicule. ~ de mobilă. ◊ ~ de tren totalitate a vagoanelor ce formează un tren. [G.-D. garniturii] /<fr. garniture, germ. Garnitur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink