Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
GRĂMÁDĂ, grămezi, s. f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale strânse ori aflate la un loc (unele peste altele); îngrămădire. ♦ (Adverbial) În mare cantitate (la un loc), formând o grămadă (1). ◊ Expr. A cădea (sau a se prăbuși) grămadă = a cădea jos (în nesimțire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) grămadă (jos) = a doborî; p. ext. a omorî (pe cineva). 2. Cantitate, număr mare de ființe (strânse, aflate la un loc); mulțime. ♦ Spec. Îngrămădire (organizată) de jucători la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
GRĂMÁDĂ s., adv. 1. s. maldăr, morman, movilă, purcoi, (rar) strânsură, (pop.) troian, (reg.) mâglă, (Mold.) cladă, (Mold. și Transilv.) gireadă, (pop. fig.) nămol. (O ~ de cartofi, de crengi, de praf.) 2. s. v. teanc. 3. s. v. mulțime. 4. s. v. ceată. 5. s. mulțime, (fig.) armată. (O ~ de muncitori.) 6. s. (SPORT; la rugbi) meleu. 7. adv. v. buluc. 8. s. mulțime, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 9. s. mulțime, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 10. s. mulțime, șir, (fam.) cârd. (A trecut o ~ de ani de când nu ne-am văzut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
grămádă (grămézi), s. f.1. s. f.1. Cantitate mare de obiecte strînse la un loc, morman. – 2. Cantitate, mulțime. – 3. (Mold., Bucov.) Comunitate, obște. – Mr., megl. grămadă. Sl. (bg., sb.) gramada (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Berneker 345; DAR), cf. pol. gromada, mag. garmada, alb. germadha „ruine” (Meyer 119). Totuși, Lahovary 331 crede că este vorba de un cuvînt anterior indoeurop.Der. (în)grămădi, vb. (a pune la un loc, a acumula, a aduna; a înghesui); îngrămădeală, s. f. (aglomerație, înghesuială).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
grămádă s. f., g.-d. art. grămézii; pl. grămézi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
GRĂMÁDĂ1 adj. În cantitate mare. /<sl. gramada
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
GRĂMÁDĂ2 ~ézi f. 1) Cantitate mare de lucruri, de materiale puse unele peste altele în neorânduială. 2) Grup numeros și neorganizat (de ființe); droaie; mulțime. ~ de haine. ~ de bani. [G.-D. grămezii] /<sl. gramada
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române