Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
ILUSTRÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Ramură a graficii care include: desenul, acuarela, gravura, fotografia, imaginea ce însoțește, în scop explicativ sau interpretativ, un text. ◊ I. de carte = gen al graficii prin care se reprezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar; poate avea și funcție ornamentală. Cunoscută din vechime în Egipt și Extremul Orient, când a avut mai ales caracter explicativ. În Evul Mediu au avut o mare valoare i. de c. religioasă din Bizanț (sec. 9-10) și a manuscriselor evangheliarelor irlandeze (sec. 9-10). După inventarea tiparului, a fost realizată în xilogravură și în lucrări beletristice și științifice.Printre cei mai importanți ilustratori de carte se numără H. Daumier, E. Delacroix, Salvador Dali ș.a. În România există o bogată tradiție a i. de c., începând cu sec. 15 (ex. „Tetraevangheliarul” lui Nicodim de la Tismana din 1404, decorat cu elemente vegetale și zoomorfe). Printre cei mai importanți ilustratori români: Margareta Sterian, Mac Constantinescu, A. Demian, A. Jiquidi, Tia Peltz, Lena Constante, Florica Cordescu-Jebeleanu, Vasile Kazar, Ion State, Val Munteanu, Florin Pucă, Mircea Dumitrescu, Done Stan, Vasile Socoliuc ș.a. ◊ I. muzicală = a) includere într-un curs, într-o lecție sau expunere despre artă, literatură etc. a unor fragmente muzicale; b) fond sonor care însoțește o producție audio (radio) sau audio-vizuală (teatru, cinematografie, televiziune).
Sursa: Dicționar enciclopedic