INCANTÁȚIE, incantații, s. f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INCANTÁȚIE s.f. Cuvânt magic; ceremonie prin care vracii pretind că fac farmece și vrăji; (fig.) stare de extaz; încântare. [Gen. -iei, var. incantațiune s.f. / cf. fr. incantation, lat. incantatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INCANTÁȚIE s. f. 1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece și vrăji. 2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă. (< fr. incantation, lat. incntatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
incantáție s. f. (sil. -ți-e), art. incantáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INCANTÁȚIE ~i f. Stare de încântare. [G.-D. incantației] /<fr. incantation, lat. incantatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink