Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INDÚCȚIE s. f. 1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ◊ metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. 2. concluzie prin inducție (1). 3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
indúcție s. f. (sil. -ți-e), art. indúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INDÚCȚIE ~i f. 1) (în opoziție cu deducție) Operație mintală constând în trecerea de la fapte la generalizări, de la particular la general. 2) Concluzie obținută printr-un astfel de raționament. 3) : ~electromagnetică producere a unui câmp electric cu forță electromotoare, prin variația câmpului magnetic. [G.-D. inducției] /<lat. inductio, ~onis, fr. induction
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INDUCȚIE ELECTROSTÁTICĂ s. v. electrizare prin influență.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)