INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INFRACȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INFRACȚIÚNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
INFRACȚIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
infracțiúne s. f., pl. infracțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
INFRACȚIÚNE ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracțiunii; Sil. in-frac-ți-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink