INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
INTELECTUALÍSM n. 1) Concepție filozofică bazată pe ideea că lumea poate fi cunoscută numai cu ajutorul intelectului. 2) Tendință în psihologie de a reduce toate procesele afective la cele intelectuale. /<fr. intellectualisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
INTELECTUALÍSM s.n. 1. Concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. V. raționalism. 2. Concepție care susține preeminența inteligenței asupra sentimentelor și voinței. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoașterea binelui, care ar duce la săvârșirea lui. [Cf. fr. intellectualisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
INTELECTUALÍSM s. n. 1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. 2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale. 3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral. (< fr. intellectualisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
intelectualísm s. n. (sil. -tu-a-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink