Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. – Der. iscălitură, s. f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român