Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; lăturalnic. ◊ Arie (sau suprafață) laterală = mărimea suprafeței unui corp prismatic, fără suprafețele bazelor lui. Arie laterală = zonă situată la periferia teritoriului unde se vorbește un dialect sau o limbă. ♦ Fig. Secundar. 2. (În sintagma) Consoană laterală (și substantivat, f.) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. „L” este o consoană laterală. 3. (În sintagma) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obținerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. latéral, lat. lateralis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)