LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LOCUÍNȚĂ s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?) 2. locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LOCUÍNȚĂ ~e f. Casă, încăpere în care se locuiește. [G.-D. locuinței; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink