LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
LUMÂNĂRÍCĂ s. (BOT.) 1. (Verbascum phlomoides) lumânare, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii. 2. (Verbascum thapsus) (reg.) corovatic, pur, coada-lupului, coada-vacii. 3. lumânărica-pămân-tului (Gentiana asclepiadea) = (reg.) beșicuță, ințură, tăietură, lumânărică-albastră.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LUMÂNĂRÍCĂ s. v. brusture, lipan.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
LUMÂNĂRÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la lumânare) Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari și cu flori galbene, dispuse în spic. /lumânare + suf. ~ică
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
LUMÂNĂRICĂ-ALBÁSTRĂ s. v. lumânărica-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
lumânăríca-pământului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink