MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unele arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂNÚNCHI s. 1. (pop.) mână, polog, (reg.) mănușă, smoc, vâslă, (prin Olt.) mânună. (~ de grâu, de cânepă, de iarbă.) 2. v. buchet. 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. v. fascicul.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂNÚNCHI s. v. coadă, coarbă, cocârlă, mâner, plăsea, splinuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂNÚNCHI ~uri n. 1) Cantitate de plante cu tulpina subțire care poate fi cuprinsă cu mâna. 2) Legătură de mai multe obiecte de același fel. 3) înv. Parte a unui obiect (vas, instrument, ușă etc.) de care se apucă sau se ține cu mâna; mâner. ~ de coasă. /<lat. manuclus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink