MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂTURĂTÚRĂ s. v. măturat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măturătúră s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂTURĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A MĂTURA. 2) Gunoi adunat cu mătura (de pe o suprafață). /a mătura + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink