Dex mal

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MAL s.n. (Med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].

MAL¹- elem. „rău”, „boală”. (< fr. mal-, cf. lat. malus)

MAL² s. n. stare de boală, rău, maladie. (< fr. mal, lat. malum)

MAL s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

mal (máluri), s. n. – 1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Țărm, rivieră. – Mr. mal „morman”, meal „țărm”. Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj „munte”, dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal „roca” en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), și s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, și cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ „teren argilos”, cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de „colină”, pe care îl menționează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel și Dîmbovița, în ciuda absenței lui din dicționare. Prezența lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moștenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s. n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a așeza un morman în așa fel încît să pară mai bogat decît este); și cu maldăr (var. Mold. maldur), s. n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puțină probabilitate, de germ. Malter „măsură de capacitate pentru cereale”, prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar „bogat” (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s. m. (muntean); măluștean, s. n. (Mold., deal); măldărar, s. m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnești), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).

mal s. n., pl. máluri

MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul.

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

mîl (mấluri), s. n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s. f. (noroi).

mâl s. n., pl. mâluri

BON GRÉ, MAL GRÉ (fr.) de voie, de nevoie – A face sau a consimți la ceva bon gré, mal gré.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.