MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÉȘTERIȚĂ s. v. babă, vrăjitoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÉȘTERIȚĂ ~e f. pop. 1) Femeie pricepută, îndemânatică. 2) Femeie care știe să facă farmece, vrăji. [Acc. și meșteríță] /meșter + suf. ~iță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
méșteriță/meșteríță s. f., g.-d. art. méșteriței/meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink