MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumează în casă etc.; balsam. – Din sl. mirizma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIREÁSMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ amețitoare de flori.) 2. v. balsam.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Mireasmă ≠ miasmă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
mireásmă (mirésme), s. f. – 1. Parfum, miros bun. – 2. Aromă, substanță aromatică. – Var. (înv.) mirizmă. Mr. anurismă, megl. mirizmă. Ngr. μύρισμα, în parte prin intermediul sl. mirizma. – Der. miroznă (var. miroasnă), s. f. (Mold., parfum), încrucișare a lui mireasmă cu miros; miresmi (var. înmiresmi, înmiresma), vb. (a parfuma). Cf. mir, miros.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MIREÁSMĂ mirésme f. Miros plăcut, pătrunzător; parfum; aromă. /<sl. mirizma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink