Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2021 DEX online (http://dexonline.ro)