Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
mormînt (-mínte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală).
Sursa: Dicționarul etimologic român