Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: mur (substantiv masculin) , muri (verb)   
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări[1] neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MURÍ vb. 1. a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârși, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvârși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A ~ în urma unui atac de cord.) 2. v. cădea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
murí (-mort, murít), vb.1. A deceda, a se sfîrși din viață. – 2. A simți o pasiune vehementă. – 3. A se epuiza, a se extenua. – Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. Lat. mǒrior, redus la o conjug. analogică *mǒrῑre (Pușcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it. morire, prov., cat., sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). – Cf. mort, moarte, mortăciune, amorți. Der. muricios, adj. (înv., mortal); murind, s. m. (călugăr care îngrijește muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul fr. mourant; muribund, adj., din fr. moribond; muritor, s. m. (mortal, efemer); nemurire, s. f. (imortalitate); nemuritor, adj. (imortal); nemuri (var. înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creație a scriitorilor romantici; nemuritorie, s. f. (înv., imortalitate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
murí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, imperf. 3 sg. mureá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUR1, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele și cu fructele comestibile (Rubus); arbust din această specie. – Lat. morus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUR2, muri, s. m. (Latinism înv.) Zid. – Din lat. murus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârși; a deceda; a răposa; a sucomba. ◊ ~ după cineva (sau după ceva) a ține foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte sărac. ~ de dor (frică, tristețe) a fi covârșit de dor (frică, tristețe). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurări nefaste sau neglijând o boală). A trage să moară a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simț; a dispărea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evoluție lentă); a ajunge în declin; a apune. Civilizație, limbă care moare. /<lat. moriri
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MUR1 ~i m. Arbust ghimpos, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile; rug. /<lat. morus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MUR2 ~i m. înv. Element de construcție executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MUR s.m. (Liv.) Zid. [< lat. murus, cf. fr. mur, it. muro].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MUR s. (BOT.; Rubus) (înv. și reg.) rug, (reg.) murai, murar, muroi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUR s. v. dud, zid.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A muri ≠ a (se) naște, a învia, a răsări, a trăi, a viețui
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
mur (múri), s. m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moștenit în mr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mur (múri), s. m. – Rug și fruct al arbuștilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Pușcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Mușlea, Dacor., V, 619 și VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul uo n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s. f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriș), s. n. (tufiș de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) și țig. sp. muri „frag” (Besses 111).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mur (arbust, zid) s. m., pl. muri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)