MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂSURĂTÓR s. v. repede.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măsurătór adj. m., pl. măsurătóri; f. sg. și pl. măsurătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
măsurătór (persoană) s. m., pl. măsurătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
măsurătór (instrument) s. n., pl. măsurătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂSURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care măsoară; care servește la măsurat. /a măsura + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MĂSURĂTÓR2 ~oáre n. Instrument pentru măsurat sau pentru verificarea măsurării. /a măsura + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MĂSURĂTÓR3 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care efectuează operații de măsurare. /a măsura + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
măsurătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. măsurătoárei; pl. măsurătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink