NĂSTRÁPĂ, năstrape, s. f. (Înv. și pop.) 1. Vas (de băut); cană; potir, cupă. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). – Din bg. năstrap, scr. nastrap.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
năstrápă (năstrápe), s. f. – Cană, potir. – Mr. măstrapă. Tc. mașrapa, din arab. mešrebe (Eguilaz 238; Șeineanu, II, 260; Lokotsch 1439; Ronzevalle 162), cf. ngr. μαστραπᾶς, alb. mastrapa, bg. maštrapa.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
năstrápă s. f., g.-d. art. năstrápei; pl. năstrápe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NĂSTRÁPĂ ~e f. pop. 1) Vas cu toartă care servește la băut; cană. 2) Conținutul unui astfel de vas. /<bulg. năstrapa, sb. nastrap
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink