NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Amețit, buimăcit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit. 2. (Înv. și pop.) Nătâng (1), prost, nepriceput. – Din sl. neukŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NĂÚC adj. 1. v. zăpăcit. 2. v. uimit. 3. v. buimac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Năuc ≠ deștept, inteligent, mintios
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
năúc (năúcă), adj. – Zăpăcit, bezmetic, greu de cap. Sl. neukŭ „neștiutor”, din učiti „a învăța” (Cihac, II, 214; Tiktin; Conev 99), cf. sb., cr., slov. neuk, pol. nieuk și ucenic. – Der. năuci, vb. (a zăpăci; a înnebuni) din năuc, dar poate cu o interpretare glumeață a sl. naučiti „a învăța, a studia”; năuceală, s. f. (zăpăceală); năucie, s. f. (zăpăceală); năucește, adv. (prostește).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
năúc adj. m., pl. năúci; f. sg. năúcă, pl. năúce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NĂÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink