Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
NEBÚN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de șah. – Ne- + bun.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)