NEOGÉN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a erei neozoice, caracterizată prin existența unor specii de plante și de animale din paleogen, precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NEOGÉN s.n. (Geol.) A doua perioadă (sistem) a neozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [< fr. néogène, cf. gr. neos – nou, gennan – a naște].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NEOGÉN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr. néogène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
NEOGÉN s.n. A doua perioadă a neozoicului, caracterizată prin faună și floră asemănătoare atât cu cea din paleogen cât și cu cea actuală.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
neogén adj. m. (sil. ne-o-), pl. neogéni; f. sg. neogénă, pl. neogéne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
neogén s. n. (sil. ne-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NEOGÉN1 n. Cea de-a doua perioadă a erei neozoice. [Sil. ne-o-] /<fr. néogene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NEOGÉN2 ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care datează din această perioadă. [Sil. ne-o-] /<fr. néogene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NEOGÉN, perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând Miocenul și Pliocenul și caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice, care au determinat formarea principalelor zăcăminte de minereuri auro-argentifere și de sulfuri polimetalice (ex. M-ții Metaliferi, Oaș, Gutâi, Țibleș).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink