Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a