Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
núme (núme), s. n.1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb ou care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer.Cf. pronume.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)