Dex naiba

NÁIBA s. f. art. (Fam.; adesea în imprecații) D****l, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

NÁIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, când cineva vrea să se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerăbdarea sau nemulțumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuiește multă bătaie de cap; b) care este foarte dezghețat și descurcăreț. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A căuta pe ~ a se aventura în ceva, care poate avea urmări neplăcute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri într-o încurcătură. A da (sau a lăsa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunța la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (să fie)! se spune pentru a exprima o imprecație sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

NÁIBA s. art. v. d**c.

náiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Șeineanu, Semasiol., 61), prin intermediul țig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curînd o imprecație generică decît un nume propriu al demonului. Der. propusă de la n’aibă (parte de noi) nu pare normală (ducă-se pe pustiu sau ucigă-l toaca sînt alte denumiri ale demonului; dar ducă-se sau ucigă-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este puțin probabil. – Der. năibui, vb. (a trimite la d****l).

náiba s. f. art., g.-d. náibei/náibii