Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
OBSERVATÓR1 (‹ fr., germ.) s. n. 1. Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru efectuarea de observații astronomice, meteorologice, solare etc. Primul o. astronomic a fost construit la Alexandria (300 î. Hr.) din inițiativa lui Ptolemeu Soter. ◊ O. astronomic = instituție științifică special amenajată și dotată cu instrumente de observație a obiectelor și fenomenelor cerești. De regulă o. moderne sunt amplasate departe de centrele urbane, la mari altitudini, în zonele în care cerul este senin în cea mai mare parte a anului și perturbațiile atmosferice sunt minime. Cele mai mari o.a. din lume sunt în prezent: E.S.O. (European Southern Observatory) din Chile amplasat în deșertul Atacama, pe muntele Paranal (2.635 m alt.), dotat cu patru telescoape cu oglinzi de 8,2 m diametru plus alte trei telescoape secundare, mobile, care folosind interferometria, pot face observații și obține imagini echivalente cu cele ale unui telescop cu oglinda de 130 m diametru. Ul alt mare centru de o.a. se găsește în Hawaii, pe muntele Mauna Kea, la 4.200 m alt., dotat cu telescoape cu oglinzi până la 10 m diametru. De mare importanță sunt o.a. de la Paris (1667), Greenwich (1675) și Milano (1760). În România există o.s. la București (1908), Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. V. și telescop. 2. (MILIT.) Loc (special amenajat) de unde se execută observarea (2).
Sursa: Dicționar enciclopedic