Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
OCNA ȘUGATAG, com. în jud. Maramureș, situată în depr. Maramureș; 4.196 loc. (2003). Nod rutier. Zăcăminte de sare și gips. Prelucr. pieilor (Sat-Șugatag) și a lânii (Hoteni). Stație meteorologică (din 1858). Satul O.Ș., menționat documentar în 1355, are statul de stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, de mare concentrație (119,5 g/l), calcice, cantonate în lacuri instalate în ocne prăbușite. Stațiunea este indicat în tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice și vasculare. Complex sanatorial. Biserici de lemn cu hramurile Cuvioasa Parascheva (1642, cu decor sculptat și pereții pictați) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1657), în satele Sat-Șugatag și Hoteni. Porți monumentale din lemn, cu sculpturi executate în stil maramureșean. Rezervație forestieră (Pădurea Crăiască, 44 ha) cuprinzând o veche plantație de larice cu arbori monumentali și pădure naturală de stejar. În satul Berb, rezervația Lacul (Tăul) Morărenilor (20 ha).
Sursa: Dicționar enciclopedic

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)